PROTETICĂ DENTARĂ - Implantis

Protetica dentară, este ramura medicinei dentare ce presupune reabilitarea morfologică, estetică și funcțională a aparatului masticator.

Aceasta cuprinde doua ramuri, protetica fixă și protetica mobilă sau mobilizabilă.

Protetica fixă presupune realizarea unor lucrări dentare fixe cum ar fi pivoți, coroanele dentare și punți dentare. Acestea se realizează în colaborare cu un laborator de medicină dentară din materiale biocompatibile, rezistente și mai ales estetice.

Lucrările dentare fixe, se sprijină pe dinții naturali ai pacientului, după pregătirea acestora în prealabil cu ajutorul frezelor de șlefuit și amprentarea câmpului protetic. Acestea pot fi realizate dintr-o multitudine de materiale, fiecare având avantajele și dezavantajele lor.

Tipurile de materiale folosite la realizarea lucrărilor dentare fixe sunt:

  • Ceramica pe suport de zirconiu(cel mai mare grad de biocompatibilitate și estetică);
  • Ceramica pe suport metalic (aliaj de Cr-Co);
  • Integral ceramica;
  • Integral zirconiu;
  • Materiale acrilice cu caracter provizoriu(acrilatul în timp fiind un factor iritant la nivel parodontal)

Protetica mobilă sau mobilizabilă cuprinde totalitatea lucrărilor dentare ce au sprijin mucozal sau dento-mucozal. Aceste lucrări sunt realizate din acrilat și au dezavantajul că se pot mobiliza în timpul masticației sau a vorbirii, dar reprezintă o variantă de tratament în cazul în care pacientul nu își permite lucrări de o complexitate mai mare sau are contraindicații în realizarea tratamentului implanto-protetic.

Tipurile de lucrări mobile sunt:

  • Proteze totale acrilice;
  • Proteze parțiale acrilice;
  • Proteze scheletate;
  • Supraprotezari acrilice pe implant(cu caracter provizoriu) .

Un tip aparte de lucrare mobilă îl constituie proteza scheletată, ce are ca particularitate o stabilitate crescuta, aceasta sprijinindu-se mucozal, dar se și atașează prin intermediul unor sisteme speciale de menținere și antirotatie la o lucrare protetica fixa realizată pe dinții naturali ai pacientului.

Te așteptăm la Implantis Dental Care, unde unul din medici noștri îți va răspunde la toate întrebările, și îți va crea un plan individualizat de tratament, astfel încât tu să beneficiezi de un serviciu medical modern și de calitate. Vezi aici cum poți să te programezi.

  • Echipa noastra

    Mai departe aveti cateva detalii despre noi si echipa care activeaza in cadrul clinicii noastre de stomatologie. Puteti sa aflati mai multe detalii aici.
    Detalii
  • Ore de program

    • Luni - Vineri
      9.00 - 20.00
    • Sambata - Duminica
      Inchis